Bursa: PROGNOZA EFT PENTRU REGIUNE ÎN 2010
Consumul se stabilizează, iar preţul energiei nu va depăşi 50 de euro/MWh
* Dacă vor să exporte, producătorii români de energie trebuie să mai scadă preţurile
Consumul de electricitate din ţara noastră se va stabiliza, în 2010, la nivelul acestui an, apreciază David Surtees, director marketing al grupului “Energy Financing Team” (EFT), un important furnizor european de energie, prezent pe piaţa din România încă din 2005. Domnia sa a declarat, într-un interviu acordat ziarului BURSA: “Dacă sectorul energetic românesc vrea să redevină competitiv pe plan european, preţul cerut de producători va trebui să scadă în 2010. În primul rând, termocentralele vor trebui să facă acest lucru”.
Criza economică a dus la cea mai mare reaşezare a preţului energiei, nu numai pe piaţa liberă din România, ci şi pe toate pieţele europene. David Surtees ne-a spus că în regiune au apărut surplusuri neaşteptate de energe, iar preţul a căzut de la peste 80 de euro/MWh în octombrie 2008, la sub 40 euro/MWh în martie 2009. “În prezent, preţul este de aproximativ 45 euro/MWh”, a subliniat domnia sa.
Directorul de marketing al grupului EFT a subliniat: “În ultimele luni, am văzut semne de stabilizare a cererii de energie în regiune, dar şi în România. Acesta este rezultatul diferitelor intervenţii guvernamentale şi subvenţiilor în industriile mari consumatoare de energie, cum ar fi aluminiul şi prelucrarea metalelor. De aceea mă aştept să nu mai fie scăderi ale preţului energiei în 2010, nici în România şi nici în regiune. De asemenea, nu mă aştept nici ca preţul să crească substanţial şi să rămână între 40 şi 50 euro/MWh”.
În ceea ce priveşte energia electrică livrată în primele şase luni din 2009, EFT România a obţinut, în linii mari, aceleaşi rezultate ca şi în anul precedent. David Surtees ne-a declarat: “Ne aşteptăm ca aceasta tendinţă să continue şi ca rezultatele financiare al EFT România din 2009 să fie foarte asemănătoare cu cele din 2008. În 2008, EFT România a livrat 2.462.300 MWh şi a avut o cifră de afaceri de 499.450.779 de lei. În ceea ce priveşte valoarea, vânzările din România au reprezentat 11% din totalul livrărilor EFT din 2008. Având în vedere scăderea puternică a cererii şi a preţului energiei din prima jumătate a lui 2009 şi faptul că există surplusuri considerabile de energie electrică în România şi în regiune, rezultatele obţinute de EFT România în prima parte a lui 2009 sunt, cu siguranţă, mulţumitoare”.
* Preţul energiei româneşti, necompetitiv la export
Scăderea preţului din acest an de pe piaţa regională a făcut ca energia românească să nu mai fie competitivă, ne-a declarat David Surtees. Domnia sa ne-a explicat: “Acesta este principalul motiv pentru care exportul de energie din România a scăzut substanţial în timpul anului. Este important ca producătorii români să obţină preţuri mai competitive în 2010, dar mai trebuie făcuţi şi alţi paşi pentru a îmbunătăţi competitivitatea energiei electrice produse în România. În ultimele săptămâni, EFT a căutat unele dezvoltări pozitive în acest sens, în special prin reducerea taxelor de transport. Este un pas pozitiv, dar considerăm că, în condiţiile de faţă, ar avea sens eliminarea totală a taxelor de transport pentru energia exportată, aşa cum se procedează în ţările UE. Ar fi, cu siguranţă, o mişcare în spiritul promovării competitivităţii europene”.
În ultimii doi ani, portofoliul EFT a fost structurat astfel încât România să fie atât o importantă sursă de energie, cât şi o piaţă lichidă, adică o platformă eficientă de echilibrare a portofoliului EFT. Oficialul EFT ne-a menţionat: “România a reprezentat sursa a 20% din energia cumpărată de EFT în 2008. Ne străduim intens să ne diversificăm portofoliul cât mai mult. De aceea, ca sursă de energie, nicio ţară din teritoriul pe care îl acoperim nu reprezintă mai mult de 25% din energia pe care o cumpărăm sau mai mult de 15% ca piaţă pe care ne vindem energia. Vindem energie în 19 ţări, iar 65% din vânzările noastre se fac pe pieţe UE”.
* Scădere de 4-6% a cererii de energie în sud-estul Europei
Potrivit estimărilor EFT Group, cererea de energie din sud-estul Europei a scăzut cu 4-6% în prima jumătate a lui 2009, faţă de perioada similară din 2008. Cele mai afectate au fost industriile cu consum mare de energie, în special industria producătoare de aluminiu şi metalurgia. David Surtees ne-a precizat: “Am observat o scădere a cererii şi din partea clienţilor din industria chimică, auto şi construcţii. Şi unele companii energetice de stat şi-au redus considerabil cererea, în primul rând ca urmare a reducerii activităţilor industriale”.
Domnia sa a subliniat că, în ultimele luni, se observă o stabilizare a cererii ca urmare a intervenţiei guvernelor şi a subvenţionării domeniilor afectate de criză. În condiţii normale, sud-estul Europei prezintă un deficit energetic considerabil. Niciuna dintre ţări, exceptând România, Bulgaria, Bosnia şi Herţegovina, nu produce suficientă energie pentru a-şi acoperi cererea internă. Oficialul EFT a adăugat: “Înainte de criză, acest deficit se ridica la aproximativ 10 TWh. Din cauza încetinirii economice, acum există un surplus de energie, de circa 5 TWh”.
* EFT nu a reuşit să investească în producţia din România, dar nu a abandonat acest plan
În urmă cu circa doi ani, EFT a anunţat că are în jur de 100 de milioane de euro pentru investiţii în porducţia de energie din ţara noastră. David Surtees ne-a explicat: “Am intenţionat să investim în România şi am analizat şi investigat această posibilitate. Din păcate, nu am reuşit să o concretizăm şi am căutat şi găsit proiecte de investiţii în afara României, care s-au dovedit mai atragătoare. Dar nu înseamnă că ne-a dispărut interesul pentru România. EFT analizează activ mai multe investiţii potenţiale în regiune, inclusiv în România. Bugetul de 100 milioane de euro a fost alocat pentru hidrocentrala Ulog din Bosnia şi Herţegovina. Aceasta va fi o unitate de 35 MW, care, anual, va produce 76GWh, energie de vârf. În combinaţie cu unitatea noastră de 420 MW de la Stanari, ea va reprezenta o bază solidă pentru portofoliul nostru de producţie şi flexibilitatea necesară în a răspunde nevoilor schimbătoare ale consumatorilor noştri”.
Valoarea combinată a centralelor EFT de la Stanari şi Ulog se ridică la peste un miliard de euro. Compania este interesată să construiască o centrala CCGT de 200 MW la Trbovlje, în Slovenia, şi o hidrocentrală de 70MW la Boskov Most, în Macedonia.
* OPCOM, o bursă cheie în regiune
Zilnic, EFT tranzacţionează energie pe şapte burse, printre care şi OPCOM. Ca platforma de tranzacţionare, OPCOM a avansat considerabil, consideră conducerea EFT. Cu timpul, OPCOM devenit mai lichidă, iar împreună cu EEX din Germania, este una din bursele cheie din regiune, ne-a declarat David Surtees.
Domnia sa ne-a precizat: “Vreau să spun că, dincolo de surplusul de energie care există în Romania, succesul OPCOM vine din faptul că producătorii de energie sunt obligaţi să-şi vândă o parte din portofoliul de produse pe platforma OPCOM. Meritul pentru aceasta revine autorităţilor române”.
Alina Toma Vereha